Județul Argeș este una dintre cele mai surprinzătoare destinații turistice din România. Aici, istoria se împletește strâns cu legenda, iar crestele spectaculoase ale Munților Făgăraș completează perfect farmecul unor locuri încărcate de cultură și spiritualitate.
De la cetăți medievale și mănăstiri săpate în stâncă, până la muzee unice și baraje impresionante, această zonă oferă experiențe pentru toate gusturile. Fie că îți dorești o escapadă de weekend, o excursie de o zi sau un circuit mai amplu, vei descoperi localități cu povești fascinante și peisaje care merită admirate pe îndelete. Am selectat mai jos 11 obiective pe care le-am vizitat și pe care le recomand cu toată încrederea pentru o incursiune autentică în inima acestei regiuni.
1. Cetatea Poienari – unde legenda lui Vlad Țepeș domină Valea Argeșului
Așezată strategic pe un vârf stâncos deasupra Văii Argeșului, Cetatea Poienari este una dintre cele mai impunatoare fortificații medievale din România și locul cel mai strâns legat de figura lui Vlad Țepeș. Deși originile sitului sunt mai vechi, domnitorul a fost cel care l-a consolidat în secolul al XV-lea, transformându-l într-o adevărată fortăreață de apărare.
Spre deosebire de Castelul Bran, asociat adesea în mod eronat cu mitul lui Dracula, această cetate are o legătură reală cu voievodul. Poziționată strategic la intrarea în Munții Făgăraș, fortăreața controla una dintre cele mai importante rute comerciale și militare dintre Transilvania și Țara Românească.
Pentru a ajunge la ruine, trebuie să urci 1.480 de trepte prin pădure, însă efortul fizic este răsplătit din plin cu priveliștile uluitoare asupra văii și a versanților împăduriți din jur. Obiectivul a fost recent restaurat complet, iar zidurile sale păstrează încă atmosfera vremurilor în care străjuiau granițele țării.
2. Muzeul Golești – o călătorie în universul boierilor și al satului românesc de altădată
Conacul familiei Golescu, ridicat în jurul anului 1640, reprezintă unul dintre cele mai bine conservate ansambluri boierești din țară. Reședința îmbină armonios arhitectura tradițională românească cu influențe orientale și occidentale și păstrează vie memoria unei dinastii care a marcat profund trecutul țării.
În interior poți explora încăperi amenajate cu mobilier și obiecte originale, precum salonul de primire, camera Zincăi Golescu sau biroul fraților Golești. Piesa de rezistență o reprezintă Salonul de Iarnă, unde sunt expuse obiecte de o valoare inestimabilă, printre care biroul de lucru al regelui Carol I și o replică a tronului regal.
În spatele conacului se întinde Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, un vast spațiu în aer liber ce reunește peste 35 de gospodării tradiționale. Alături de o veche biserică din lemn, un han autentic și alte anexe specifice, această zonă oferă o imagine autentică a vieții rurale din secolele trecute.
3. Conacul Brătianu – locul unde s-au scris pagini de aur din trecutul României
Domeniul Florica, reședința celebrei familii Brătianu, este unul dintre cele mai relevante repere din istoria modernă a României. Aici au locuit și au activat Ion C. Brătianu și fiul său, Ion I. C. Brătianu, două figuri esențiale care au contribuit decisiv la formarea statului român modern și la realizarea Marii Uniri de la 1918.
Vizita în interior se desfășoară exclusiv cu ghid și îți poartă pașii prin principalele încăperi: salonul de primire, faimoasa bibliotecă, salonul turcesc și biroul de lucru. Pe lângă piesele de mobilier originale, expozițiile aduc la viață documente, fotografii rare și mărturii ale momentelor de cumpănă din destinul neamului românesc.
Terasa conacului oferă o panoramă superbă asupra parcului din jur și completează farmecul acestei reședințe boierești. Înainte de plecare, nu rata o plimbare de câteva minute prin pădure până la capela domeniului, unde sunt înmormântați membrii acestei dinastii.
4. Mănăstirea Corbii de Piatră – sanctuarul săpat în stâncă și învăluit în mister
Mănăstirea Corbii de Piatră este un loc care pare desprins din altă epocă, unde istoria se pierde în negura vremurilor. Învăluit în numeroase legende, acest lăcaș rupestru ascunde credințe străvechi; unele voci afirmă chiar că situl precedă creștinismul, având origini sacre care coboară până în perioada neoliticului.
Schitul a fost dălțuit direct într-un perete uriaș de gresie, înalt de 30 de metri și lung de aproape 15 metri. Din punct de vedere arhitectural, este singura biserică din România care adăpostește două altare funcționale pe un singur naos. Dincolo de amplasamentul său spectaculos, valoarea excepțională a monumentului provine din fresca interioară datată în jurul anului 1300. Realizat în cea mai pură tradiție bizantină, acest monument adăpostește cel mai vechi ansamblu de pictură murală păstrat în Țara Românească, chiar dacă trecerea timpului și umiditatea ridicată l-au degradat vizibil.
5. Castrul roman Jidava – o incursiune în tehnologia militară de acum 2.000 de ani
Castrul roman Jidava este cea mai bine păstrată construcție militară de acest gen din întreaga Dacie romană și singura edificată din piatră, fiind construită între anii 190-211. Astăzi, situl funcționează ca muzeu. În cadrul unui tur ghidat vei afla povești incredibile și vei putea descoperi puternicul zid de incintă, cu porțile și turnurile adiacente, magazia în care erau depozitate proviziile pentru hrana soldaților și a cailor, clădirea ofițerilor și locuința comandantului, unde se afla un sistem ingenios de încălzire prin pardoseală, specific tehnicii romane.
După explorarea ruinelor din exterior, vizita continuă în expoziția interioară, unde sunt expuse artefacte valoroase recuperate în timpul săpăturilor arheologice: arme (vârfuri de săgeți, sulițe și cuțite), elemente de echipament militar și obiecte ceramice. Nu rata harta veche a regiunii și macheta detaliată a castrului, care te va ajuta să înțelegi exact cum funcționa o tabără militară fortificată în antichitate.
6. Muzeul Automobilului Românesc – istoria pe roți a industriei auto autohtone
Unic în țară și deschis în 2014 la Câmpulung Muscel, Muzeul Automobilului Românesc este rodul pasiunii inginerului Emil Hagi. Acesta și-a propus să adune cel puțin un exemplar din fiecare model fabricat vreodată în România. Colecția cuprinde peste 60 de vehicule din epocile de glorie ale mărcilor ARO, Dacia, Oltcit, IMS sau Ford.
Aici poți vedea rarități absolute: singurul model ARO 16 construit vreodată, o autospecială de pompieri unică, o Dacia 500 (Lăstun), o Dacie 1100 (primul model al mărcii), un Ford V8 asamblat la București înainte de Al Doilea Război Mondial și o versiune rară de ARO pentru transport de valori (una din cele 8 fabricate). Partea cea mai distractivă, mai ales pentru copii, este că te poți urca în multe dintre mașini pentru fotografii amuzante.
Interiorul adăpostește o colecție impresionantă de suveniruri: machete, trofee, biciclete, piese vechi (precum prima componentă realizată la uzina IMS) și documente tehnice originale ale modelului M57. Pasionații vor descoperi afișul original al raliului Paris-Dakar (la care au concurat mașini ARO) și jurnalul de bord de la expediția Transafrica. Vizita noastră a durat o oră și jumătate și a fost o experiență de neuitat, în mare parte datorită ghidului: un domn la o vârstă onorabilă, extrem de simpatic, care a lucrat în trecut chiar la uzina ARO și care ne-a încântat cu poveștile sale.
7. Barajul Râușor – o oază de liniște ascunsă la poalele Munților Iezer-Păpușa
Barajul Râușor îți oferă un peisaj montan superb, fiind una dintre cele mai impunătoare structuri hidrotehnice din zonă, cu o înălțime de 120 de metri și o lungime a coronamentului de 380 de metri. Dincolo de rolul său de acumulare, lacul format aici este un punct de plecare excelent pentru explorarea masivului Iezer-Păpușa. În imediata apropiere se află celebra Cabană Voina, un nod turistic de unde poți porni pe trasee montane către Cabana Cuca, Vârful Iezer Mare sau Vârful Bătrâna.
8. Schitul Rupestru Nămăești – locul unde credinta, legenda și natura se întâlnesc
Schitul Nămăești este un lăcaș fascinant dălțuit direct în stâncă, cu un patrimoniu documentat de peste 500 de ani și învăluit în legende străvechi. Cea mai cunoscută poveste amintește de un cioban care a înnoptat cu oile pe stânca de deasupra. Se spune că în vis i s-a arătat Maica Domnului, cerându-i să sape în piatra de sub el pentru a scoate la lumină o veche icoană ascunsă.
Obiectul sacru din legendă este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Tradiția bisericii spune că aceasta ar fi fost pictată chiar de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, fiind considerată una dintre cele mai vechi reprezentări iconografice din întreaga creștinătate. Astăzi, ea se află în altarul bisericii din grotă și atrage zilnic numeroși pelerini.
O altă teorie fascinantă spune că Schitul Nămăești, alături de Mănăstirea Corbii de Piatră și Cetățuia Negru Vodă (o destinație pe care o am deja pe lista de viitoare călătorii), formează un triunghi echilateral perfect. Cunoscut drept „triunghiul inițiatic sau sacru al Argeșului”, acesta are laturi de 20 km. Adevărat sau nu, o vizită în acest spațiu te va încărca garantat cu liniște sufletească și energie pozitivă.
9. Mausoleul Eroilor de la Mateiaș – un omagiu adus sacrificiului din Primul Război Mondial
Mausoleul de la Mateiaș este un monument cu o încărcătură emoțională copleșitoare, ridicat în memoria ostașilor care au luptat în Războiul de Întregire Națională (1916-1918) fiind alcătuit dintr-un turn-mausoleu și un muzeu istorico-militar.
În subteranul mausoleului, într-o criptă din marmură neagră, își dorm somnul de veci 416 ostași români neidentificați. Pereții laterali sunt îmbrăcați în 31 de plăci de marmură pe care au fost gravate numele a peste 2.100 de eroi cunoscuți, căzuți în sângeroasele bătălii de pe meleagurile muscelene. Tot aici poți vizita o capelă decorată cu mozaicuri ce înfățișează scene de pe front și o cupolă ce ilustrează personalități marcante ale poporului nostru.
Muzeul este structurat în două săli de expoziție. Prima adăpostește brevete militare, decorații, arme, proiectile, steaguri și obiecte personale ale soldaților. În cea de-a doua sală te așteaptă o diorama extrem de realistă, dotată cu efecte sonore și vizuale, care reconstituie atmosfera luptelor din tranșee și un post de comandă autentic.
10. Mănăstirea Curtea de Argeș – capodopera legată de mitul Meșterului Manole
Mănăstirea Curtea de Argeș este o adevărată bijuterie arhitecturală și locul de care se leagă una dintre cele mai frumoase balade populare românești. Se spune că domnitorul Neagoe Basarab a adunat cei mai pricepuți meșteri pentru a ridica acest lăcaș, însă tot ceea ce clădeau ziua se dărâma misterios la lăsarea serii. Într-o noapte, Manole a visat că sacrificiul suprem al propriei soții, Ana, prin zidirea ei de vie, este singura cale ca edificiul să reziste.
A doua zi, Manole și-a îndeplinit cruntul destin pe aripa sudică, iar lucrările au fost finalizate. Legenda spune că voievodul, uimit de frumusețea rezultatului, a poruncit strângerea scărilor de pe acoperiș pentru ca meșterii să nu mai poată construi niciodată o biserică asemănătoare. Încercând să zboare cu aripi improvizate din șindrilă, Manole s-a prăbușit, iar în punctul unde a atins pământul a izvorât un ochi de apă limpede – lacrimile sale, fântâna ce poate fi vizitată și astăzi în parc.
Ctitorit între 1512 și 1517, ansamblul a fost restaurat masiv în secolul al XIX-lea de arhitectul francez André Lecomte du Noüy. În interior te vor uimi picturile murale deosebite și cele 12 coloane interioare ce simbolizează Sfinții Apostoli. Tot aici se află racla cu moaștele Sfintei Filofteia. Complexul are o însemnătate uriașă și pentru moștenirea culturală: deși vechiul lăcaș a adăpostit inițial mormintele regilor Carol I și Ferdinand, astăzi întreaga Necropolă Regală (ce include toți monarhii României Moderne, inclusiv pe Regele Mihai I) este situată în Noua Catedrală Arhiepiscopală din imediata vecinătate.
11. Barajul Vidraru – gigantul dintre munți și una dintre cele mai remarcabile construcții din România
Situat la aproximativ 40 km de Curtea de Argeș, strâns între versanții Pleașa și Vidraru, Barajul Vidraru se înalță într-un peisaj natural copleșitor. Construită în condiții extreme între anii 1960 și 1966, această structură în arc are o înălțime de 166 de metri și o lungime a coronamentului de 307 metri. La momentul inaugurării sale, colosul din Argeș se clasa printre primele 10 cele mai mari baraje din Europa.
Ingineria din spatele lui este incredibilă: a fost proiectat să reziste la cutremure de până la 9 grade pe scara Richter, iar hidrocentrala sa subterană, o premieră tehnică pentru România, se află ascunsă în măruntaiele pământului, la peste 100 de metri adâncime. Pe lângă rolul său vital în producția de energie electrică și prevenirea inundațiilor, lacul uriaș de acumulare (care se întinde pe o lungime de aproape 28 km) este o destinație perfectă pentru recreere, plimbări cu barca și sporturi extreme. De altfel, Vidraru este faimos pentru cea mai înaltă pistă de bungee-jumping din Europa de Est, unde cei mai curajoși pot sări în gol de la 166 de metri. Asta, desigur, dacă te încumeți!😊.
După această incursiune prin cetăți, mănăstiri, muzee și peisaje montane, un lucru este cert: Argeșul are darul de a transforma o simplă excursie într-o colecție de povești memorabile. Iar dacă ai ajuns până aici, probabil că ai deja câteva locuri pe care ai vrea să le vezi cu ochii tăi.
Travel Tips:
- Cetatea Poienari: Situată pe drumul DN7C (Transfăgărășan), în apropierea satului Căpățânenii Pământeni (comuna Arefu). Fortăreața este deschisă pentru vizitare de luni până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00 (ultima urcare se face la ora 17:00). Biletul de intrare costă 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Nu uita că pentru a ajunge la ruine trebuie să înfrunți cele 1480 de trepte prin pădure, așa că este obligatoriu să porți încălțăminte sport comodă și să ai apă la tine!
- Muzeul Golești: Situat la 10 km de Pitești, pe DN7, în orașul Ștefănești. Porțile sunt deschise de marți până duminică între 08:00 și 16:00 (pe timp de iarnă) și 09:00 – 18:00 (pe timp de vară). Tariful de acces este de 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii.
- Conacul Brătianu (Vila Florica): Se află tot în Ștefănești. Se poate vizita de marți până vineri între 08:30 și 16:30, iar în weekend între 09:00 și 17:00. Biletul costă 20 de lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, turul ghidat fiind inclus și având o durată de aproximativ 50 de minute.
- Mănăstirea Corbii de Piatră: Amplasată la 170 km de București și 50 km de Pitești. Din Pitești parcurgi 16 km pe DN73 până la Piscani, de unde continui pe drumul județean DJ731 până în comuna Corbi. De aici, ajungi imediat în satul Jgheaburi. Lăcașul este deschis zilnic între 09:00 și 20:00, iar accesul este complet gratuit.
- Castrul Roman Jidava: Localizat la doar 4 kilometri de Câmpulung Muscel, pe șoseaua DN73 (spre Pitești). Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00. Prețul unui bilet este de 8 lei și include un tur ghidat din partea muzeografilor.
- Muzeul Automobilului Românesc: Se găsește la o distanță de numai 2 km de Castrul Jidava. Își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, între orele 08:00 și 18:00. Intrarea este liberă, însă este recomandat să lași o donație în urnele speciale pentru a susține eforturile extraordinare de conservare ale acestui muzeu privat.
- Barajul Râușor: Situat la 7,5 km distanță de comuna Lerești și la 14 km de Câmpulung Muscel.
- Schitul Rupestru Nămăești: Aflat la 7 km de Câmpulung Muscel, poate fi vizitat gratuit în fiecare zi. Singura taxă percepută (de doar 5 lei) este pentru accesul în Casa Memorială și Muzeul Etnografic „Topîrceanu” de lângă schit.
- Mausoleul Eroilor de la Mateiaș: Ridicat pe dealul Mateiaș, în apropierea comunei Valea Mare Pravăț, pe drumul european E574 (DN73), la 11 km de Câmpulung Muscel (în direcția Brașov). Este deschis zilnic între orele 09:00 și 17:00. Biletul de intrare costă 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru copii.
- Mănăstirea Curtea de Argeș: Este situată la 36 km de Pitești și poate fi vizitată în fiecare zi, în intervalul orar 08:00 – 20:00, accesul în curtea complexului și în biserică fiind gratuit.
Tu ce locuri ai mai vizitat în județul Argeș?
