Între mare, mozaicuri și miros de bouillabaisse – o zi în Marsilia care te surprinde la fiecare pas

La granița dintre Provence și Riviera Franceză, Marsilia nu e doar o destinație. E o stare de spirit. De la savoarea Vechiului Port și până la micile ateliere meșteșugărești ascunse prin cartiere vechi, o zi petrecută aici înseamnă culoare, contrast și un amestec fascinant de culturi.Această metropolă mediteraneeană, a doua ca mărime din Franța, este un hub multicultural în care stilul provensal se întâlnește cu influențe nord-africane, vibe-ul urban se împletește cu peisajele de coastă, iar tradițiile locale poartă amprenta celor care au ajuns aici pe mare, de-a lungul secolelor.Fondată în anul 600 î.Hr. de marinarii greci sub numele de „Massalia”, cea mai veche așezare a țării a fost mereu un refugiu al celor veniți de departe. Și se simte. Apropierea de Algeria și trecutul colonial și-au lăsat clar amprenta, iar diversitatea este parte integrantă din identitatea locului.Acest colț de lume combină energia unei metropole cu sociabilitatea unui sat pescăresc. Nu e un oraș perfect – pe alocuri e murdar, există zone mai puțin prietenoase seara, iar uneori mirosul de pește e … cât se poate de autentic 😊. Dar are un farmec atât de aparte, încât defectele devin pur și simplu parte din poveste.

Palatul Longchamp – începutul perfect de zi

Am vizitat Marsilia în timpul circuitului nostru prin Provence și ne-am bucurat o zi întreagă de frumusețile sale. Prima oprire a fost la Palais Longchamp (unde am și parcat mașina). Ridicat în 1869 pentru a celebra aducerea apei din râul Durance în oraș, monumentul marchează sfârșitul unei perioade dificile în care alimentarea cu apă era o problemă serioasă.Arhitectul Henri-Jacques Espérandieu a creat aici un ansamblu spectaculos: o fântână monumentală, scări sculptate, coloane impunătoare și numeroase statui reprezentând animale și nimfe. În prezent, clădirea găzduiește Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Arte Frumoase, însă și exteriorul merită din plin explorat, iar grădinile din jur sunt perfecte pentru o pauză liniștită.

Le Panier – sufletul vechi al orașului

De la Palatul Longchamp am luat tramvaiul T2 (6 stații) până la Sadi Carnot, pregătiți să ne pierdem pe străduțele din Le Panier, cel mai vechi district al Marsiliei, ridicat în urmă cu 2.500 de ani de grecii care au pus bazele așezării. Mult timp a fost cartierul muncitorilor și al imigranților, iar astăzi este una dintre cele mai pitorești destinații.Aici găsești biserici vechi, fațade colorate, rufe atârnate la ferestre, mici ateliere artizanale, magazine de suveniruri și cafenele gălăgioase. Printre reperele importante se numără Vieille Charité, Cathédrale de la Major și La Maison Diamantée. Dar, sincer? Cel mai bine descoperi acest loc fără hartă. Rătăcindu-te. Doar așa îi simți cu adevărat atmosfera.

Catedrala „în pijamale”

Părăsind vechiul cartier, am ajuns la impunătoarea Cathédrale Sainte-Marie-Majeure, unul dintre cele mai importante monumente naționale ale Franței. Datorită exteriorului cu dungi orizontale albe și verzi, localnicii o numesc, cu umor, și „catedrala în pijamale”. Dimensiunile edificiului sunt colosale, iar arhitectura neo-bizantină îi oferă un aer aparte. Interiorul este la fel de grandios și, un mare plus, accesul este gratuit.

Vieux-Port – inima care bate de 2.600 de ani

Nu poți ajunge în Marsilia fără să te oprești în Vieux-Port. Acesta a fost adăpostul natural al corăbiilor încă din secolul al VI-lea î.Hr., când grecii au creat aici un punct comercial strategic. Astăzi, traficul maritim comercial s-a mutat spre zona Joliette, însă Vechiul Port a rămas un spațiu plin de viață: debarcadere renovate, bărci pescărești, iahturi elegante, terase animate și o energie care te prinde imediat.Tot aici am luat prânzul la Le Petit Pernod, un restaurant cochet situat chiar pe faleză. Am comandat bouillabaisse (celebra supă tradițională de pește), midii provensale și un platou generos cu fructe de mare. Pur și simplu, delicios!

Cu Petit Train spre cel mai frumos punct de belvedere

Cu forțe proaspete, ne-am urcat în Petit Train de Marseille, micul trenuleț care pleacă din partea de nord a portului (Quai du Port) și te poartă aproximativ o oră prin cele mai spectaculoase colțuri ale orașului, de-a lungul Mediteranei. Pe traseu am admirat Palatul Pharo, Catedrala Sf. Victor, Castelul Valmer și cartierele cu vile cochete. Destinația finală? Simbolul care veghează întreaga așezare de la înălțime.

Notre-Dame de la Garde – Marsilia de la înălțime

Situată în cel mai înalt punct, Notre-Dame de la Garde oferă cea mai frumoasă panoramă asupra întregului golf. Bazilica este compusă dintr-un lăcaș inferior în stil romanic, săpat direct în stâncă, și o biserică superioară cu arhitectură neo-bizantină, decorată cu mozaicuri superbe.Clopotul uriaș și statuia Fecioarei cu Pruncul, acoperită cu foiță de aur, domină împrejurimile și veghează neîncetat asupra marinarilor. De sus, privirea cuprinde totul: portul, întinderea Mediteranei, cartierele aglomerate și zonele elegante. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe coasta franceză! ♥Așa s-a încheiat ziua noastră în această metropolă provensală. Un univers al contrastelor: bogăție și sărăcie, iahturi luxoase și miros de pește, clădiri monumentale și străzi imperfecte, oameni veniți din toate colțurile lumii. Nu este neapărat locul în care m-as întoarce iar și iar, dar este cu siguranță o destinație căreia merită să-i acorzi o zi sau două dacă ajungi în Provence. Marsilia te surprinde. Te scoate din zona de confort. Te face să te întrebi, uneori, dacă ești cu adevărat în Franța. Și tocmai în aceste extreme stă farmecul ei 😊.

Travel Tips:

    • Petit Train de Marseille: Este o variantă excelentă pentru a urca fără efort spre Notre-Dame de la Garde. Costa11 € pentru adulți și 6 € pentru copii (3-11 ani). Trenulețul pleacă din Vieux-Port (Quai du Port) și ai ghid audio inclus.
    • Palais Longchamp: Parcul este deschis zilnic (de obicei între orele 07:00 și 19:00) și accesul este gratuit. Muzeele din interior (Arte Frumoase și Istorie Naturală) sunt deschise de marți până duminică, între 09:00 și 18:00. Un bilet costă 6 €/muzeu, dar reține că accesul la colecțiile permanente este gratuit în prima duminică din lună.
    • Cathédrale Sainte-Marie-Majeure: Programul de vizitare este de obicei între 10:00 și 19:00 (vara) și până la 17:30 sau 18:00 (iarna). Intrarea rămâne gratuită.
    • Notre-Dame de la Garde: Basilica este deschisă zilnic între 07:00 și 18:00 sau 19:00 (în funcție de sezon). Intrarea este gratuită, dar muzeul din incintă are o taxă separată de 5 €.
    • Gastronomie: Bouillabaisse este un deliciu, așa că nu rata o porție autentică.
    • Transport și Parcare: Biletul pentru o călătorie cu tramvaiul sau autobuzul costă1,70 € (sau 2 € dacă este cumpărat direct de la șofer). Dacă plănuiești mai multe drumuri, un permis de 24 de ore (aprox. 5,20 €) este mai avantajos.
    • Siguranță: Marsilia este un oraș vibrant, dar aglomerat. Păstrează rucsacul în față în transportul public și evită zonele lăturalnice din jurul Gării Saint-Charles sau cartierul Noailles după lăsarea întunericului.

Pe curând!

2 gânduri despre &8222;Între mare, mozaicuri și miros de bouillabaisse – o zi în Marsilia care te surprinde la fiecare pas&8221;

Lasă un răspuns