O zi in Capitala italiana a artei. Florenta

Florenta este un oras romantic si captivant, care te cucereste la fiecare pas si te nauceste cu operele sale de arta. Strazile inguste care evoca si acum sute de povesti, Domul in fata caruia ramai mut de uimire, Ponte Vecchio cu forfota turistilor, vinul excelent, cea mai buna bisteca fiorentina si operele de arta grandioase…toate acestea transforma Florenta intr-unul dintre acele orase surprinzatoare de care nu te mai saturi niciodata.FlorentaAm avut o singura zi la dispozitie sa vizitez acest oras incantator, asa ca am preferat sa ma pierd pe strazi si sa descopar “din greseala” piatete, biserici, palate si galerii de arta. Nu mi-am planuit niciun itinerariu, nu mi-am propus nimic … am vrut doar sa ma bucur de energia acestui oras, sa ii simt vibratia si sa explorez cat mai multe lucruri minunate.FlorentaFlorenta este un oras mic si mare in acelasi timp. Desi mic ca dimensiuni, el creste in frumusete din ce in ce mai mult pe masura ce trece timpul. Este incredibil cand te gandesti ca acum sute de ani exact pe aceleasi strazi umblau Leonardo da Vinci, Dante, Michelangelo, Machiavelli, Donatello, Boticelli sau Galileo Galilei.FlorentaDesi un oras bogat in comori arhitecturale si muzeale, o zi sau doua iti sunt suficiente pentru a explora locurile importante de aici.Calatoria si dragostea mea pentru Florenta a inceput in Piata del Duomo, in fata Catedralei Santa Maria del Fiore. Am stat cateva minute bune cu gura cascata incercand sa cuprind cu privirea aceasta splendoare arhitecturala de dimensiuni colosale. Este cu adevarat unul dintre acele locuri care iti tai rasuflarea.Catedrala este incadrata de imprejurimile spectaculoase ale centrului religios al orasului, fiind completata de Baptiseriul San Giovanni, locul in care erau crestinati toti copii florentinilor si de Turnul Catedralei, proiectat de Giotto, care iti ofera o priveliste minunata asupra orasului. Mult timp a fost cea mai mare catedrala din Europa. Astazi ocupa locul 5, dupa Basilica Saint Peter din Roma, Saint Paul din Londra, Catedrala din Sevilia si Domul din Milano.Este rezultatul a 170 de ani de munca asidua si a eforturilor multor generatii de artisti si arhitecti pasionati. Ceea ce vezi astazi este produsul unor serii nesfarsite de transformari: extinderi, completari si modificari care au dat viata uneia dintre cele mai interesante povesti din istoria artei. Te sfatuiesc sa iti achizitionezi un bilet combinat Il Grande Museo del Duomo. Costa 15 euro si include vizita urmatoarelor obiective principale: Catedrala Santa Maria del Fiore, Domul, Turnul lui Gioto, Baptiseriul San Giovanni, situl arheologic Santa Reparata si Muzeul Opera del Duomo.Santa Maria del FioreDe la Santa Maria del Fiore am pornit pe niste stradute laturalnice, ne-am ratacit putin :), apoi am ajuns in fata Bisericii Santa Croce, o biserica florentina ce detine multe recorduri: este cea mai mare biserica franciscana construita in Evul Mediu si una dintre cele mai bune exemple de arta gotica italiana. Aceasta adaposteste mormintele lui Michelangelo, Galileo Galilei si Machiavelli, picturi si sculpturi religioase, arcade pictate de Brunelleschi si Arnolfo si o capodopera de arta cu fresce luminoase pictate de Giotto. Este deschisa de luni pana sambata intre 09.30 si 17.30, iar duminica de la 14.00 la 17.30. Pretul unui bilet este 8 euro.De la Biserica Santa Croce am mai mers putin si am descoperit una dintre cele mai frumoase piete din Italia: Piazza della Signoria. Aceasta este locul in care se desfasoara istoria Florentei; figura mandra si nobila a lui David, impozantul Palazzo Vecchio si comorile Galeriei Uffizi stabilesc ritmul povestii glorioase al unui oras unic in lume. Nu exista colectie in lume care sa cuprinda asemenea capodopere exclusiviste cum vei gasi in Galeria Uffizi. Muzeul gazduieste o expozitie impresionanta ce se intinde de-a lungul a 45 de camere si 8.000 mp, avand un vast patrimoniu artistic alcatuit din mii de picturi incepand din Evul Mediu si pana in perioada moderna, foarte multe sculpturi si miniaturi. Peste 1.5 milioane de turisti viziteaza anual Uffizi, ceea ce il transforma intr-una dintre principalele destinatii turistice ale lumii. Din pacate noi nu am avut timp sa il vizitam in interior.Piazza della signoriaUrmatorul loc pe care l-am descoperit a fost Ponte Vecchio, cel mai faimos pod din Florenta si cu siguranta unul dintre cele mai cunoscute si mai romantice peisaje de aici. Acesta traverseaza raul Arno si nu arata ca un pod clasic, acest fapt datorandu-se numeroaselor magazine de aur ce incanta turistii cu comorile lor stralucitoare. Podul este unul din punctele de intrare in Florenta, este facut din lemn si piatra si dateaza din epoca romana.Ponte VecchioDe la Ponte Vecchio am ajuns in scurt timp la Palatul Pitti, cel mai mare palat din oras. O resedinta cu adevarat regeasca, cu o arhitectura impozanta care a servit drept model pentru principalele case regale: de la Viena la Madrid si de la St. Petersburg la Paris. O vizita la Pitti este o experienta inedita: aici se afla cele mai frumoase piese semnate Raphael si Titian, plus obiecte de arta si piese de mobilier colectionate de catre familia Medici. Aici poti admira Muzeul Argintului, Muzeul Portelanului, Galeria de Arta Moderna, Galeria Costumelor, Apartamentele Regale si spectaculoasele Gradini Boboli, unele dintre cele mai mari si mai elegante gradini in stil italian. Palatul Pitti este deschis de marti pana duminica intre orele 13.30 si 18.30. Pentru un bilet care ne-a permis accesul la cele mentionate mai sus am platit 16 euro.Asa am incheiat o zi de vis in celebra capitala a Toscanei. Am plecat de aici cu promisiunea solemna de a ma reintoarce, de data asta macar pentru un weekend prelungit pentru a putea vizita toate locurile pline de incarcatura artistica si arhitecturala.Florenta

Vacanta placuta!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s