Fascinanta Riviera Italiana. Portofino.

Portofino este un satuc absolut incantator, asezat pe frumoasa Riviera Italiana. Pasind aici vei descoperi un univers fascinant, un amalgam de magazine luxoase si iahturi care se contopesc intr-o perfecta armonie cu peisajele pitoresti din imprejurimi, cu zonele pline de verdeata si cu atractiile medievale. O combinatie spectaculoasa care transforma Portofino intr-una dintre cele mai frumoase destinatii italiene.
Portofino emana o personalitate mediteraneeana puternica si detine o cultura marina straveche, fiind un loc iubit de artisti si scriitori consacrati si renumit pentru stilul de viata exclusivist.
Portofino a devenit faimos in anii 1960, cand personajele bogate si faimoase din “Dolce Vita”, actori, actrite, vedete pop si aristocrati instariti au inceput sa vina aici frecvent pentru asfintitul spectaculos, petrecerile exclusiviste si peisajele impresionante. In acele vremuri ziarele vuiau despre evenimentele mondene si povestile de dragoste care se petreceau aici, fapt ce a transformat Portofino intr-un simbol la nivel mondial.
Orice vizita in Portofino incepe in mica piateta de unde poti admira ambarcatiunile ce se odihnesc in port si casele viu colorate care m-au dus imediat cu gandul la Cinque Terre. Tot acesta este si locul de intalnire al oamenilor instariti, in timp ce portul, ramane un simbol al traditiilor maritime al acestui sat, ai carui locuitori au fost numiti „delfini” de catre greci si romani intrucat erau foarte buni navigatori.
Desi un loc exclusivist, destinat in special oamenilor instariti, in Portofino sunt multe atractii istorice si culturale pe care le poti vizita. Poti sa incepi turul cu Biserica San Giorgio, o constructie aflata in partea de sus a promontoriului ce ofera o priveliste minunata asupra golfului Portofino. Biserica dateaza inca din anul 1154, dar a fost daramata si reconstuita de minim patru ori de-a lungul secolelelor.
In apropierea bisericii se afla Castelul Brown, o cetate asezata pe varful dealului care iti ofera sansa de a te plimba printr-o vegetatie luxurianta, in timp ce ai o priveliste fantastica asupra golfului. Castelul a fost construit in secolul 15 si a fost folosit ca mijloc de aparare al portului de-a lungul vremii. In anul 1867 a devenit proprietate privata, fiind cumparat de Consulul englez Montaque Yeats Brown. Incepand cu anul 1961 castelul a ajuns in posesia orasului Portofino si este inconjurat de gradini uluitoare, pline de trandafiri si pergole. Se poate vizita si este gazda multor evenimente culturale de-a lungul anului.
De la Castelul Brown iti poti continua drumul catre Farul din Punta del Capo. Poteca care te poarta spre far este inconjurata de maslini si iti ofera o vedere minunata asupra imprejurimilor.
Daca petreci mai multe zile in Portofino si vrei sa afli mai multe despre traditiile locale, atunci te poti plimba pe strazile de aici pentru a vizita atelierele mestesugaresti, in care femeile lucreaza modele sofisticate de dantela. Daca preferi aventura in aer liber atunci poti face o excursie pana la Monte di Portofino sau poti naviga pe Golful Tigullio.Deasemenea poti face excursii catre Genova (34 km) si Cinque Terre (100 km), poti vizita Abatia San Fruttuoso, situata intr-un decor luxuriant si te poti plimba prin Santa Margherita si Rapallo, doua orase port absolut incantatoare.Farmecul acestor locuri, bucataria specifica zonei ligurice, nenumaratele itinerarii culturale transforma acest mic colt al Golfului Tigullio intr-o destinatie ideala, indiferent de anotimp. Bineinteles ca vara este cel mai frumos, datorita vegetatiei luxuriante si apei calde care poarta turistii mai aproape de paradis. In rest Portofino este perfect pentru iubire, visare si relaxare. Un loc fantastic, plin de magie, unde poti medita si te poti redescoperi.Portofino este una dintre cele mai scumpe destinatii ale Italiei, asa ca fii pregatit sa platesti in jur de 10 euro pe un cappucino si 8 euro pe 100 ml de Prosecco :). Daca vii cu masina, atunci trebuie sa parchezi in singura parcare subterana care se afla chiar in centru. O ora de parcare ne-a costat 6 euro.

Vacanta placuta!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s