Orasul Castelelor. Sintra.

Situata intr-un decor feeric, in mijlocul dealurilor acoperite de paduri de pini, Sintra este unul dintre orasele fermecatoare ale Portugaliei, cu istorie bogata si povesti fascinante. Castele antice, palate somptuoase, resedinte extravagante si gradini magnifice, toate acestea au transformat Sintra intr-o destinatie de top. Orasul mai este renumit si pentru stilul arhitectural romantic ce se poate remarca in detaliile elaborate ale constructiilor ce salasluiesc printre dealurile impadurite ale Parcului National Serra.
Daca te afli in Lisabona, atunci o excursie de o zi la Sintra este obligatorie. Ajungi in mai putin de o ora cu trenul pe care il iei din gara Rossio (trenurile pleaca din jumatate in jumatate de ora). Pretul unei calatorii este de 2.15 euro. Odata ajuns aici, vei descoperi aici un univers fascinant, din care nu iti vei mai dori vreodata sa pleci.Prima oprire pe care am facut-o in Sintra a fost la Palatul Pena sau Palatul Milei (te sfatuiesc sa iei autobuzul 434 din gara pentru ca drumul spre palat este foarte obositor pe jos). Palatul, situat pe varful unui masiv stancos, cu mult deasupra orasului este un monument national, declarat patrimoniu mondial UNESCO in anul 1995.Arata ca un castel de turta dulce, desprins parca din povestile copilariei, fiind construit in asa fel incat sa fie vizibil din orice punct al parcului.Palatul Pena este fructul geniului creativ al Regelui Ferdinand II si expresia mareata a stilului romantic din secolul 19, denotand influente arhitecturale manueline si maure. Interiorul este foarte frumos, iar parcul si gradinile se intind pe o suprafata de peste 200 de hectare.
Parcul impresionant cuprinde alei, pavilioane, paduri si gradini luxuriante ce contin peste 500 de specii diferite de copaci, originari din patru colturi ale pamantului. Palatul este deschis zilnic intre orele 9.45 si 19.00, iar pretul unui bilet combinat (gradini si palat) este de 14 euro. Posesorii Lisabona Card au 50% discount.Coborand de la Palatul Pena (cam 5 minute de mers pe jos) am gasit ruinele Castelului Maurilor. Acesta a fost construit de mauri in secolul 9, avand rolul de observator fortificat, cu vedere atat spre mare, cat si spre intreaga regiune. Dupa invazia cruciatilor crestini din secolul 12, castelul a ajuns intr-o stare proasta. S-a deteriorat si mai mult dupa incendiul si cutremurele din secolele 17 si 18. Astazi, poti urca pe zidurile acestuia pentru ca ofera o priveliste minunata asupra Sintrei si a Palatului Pena. Este foarte obositor turul acestui castel, insa nu imposibil :). Castelul Maurilor este deschis zilnic intre orele 9.30 si 19.00. Pretul unui bilet este de 8 eur (50% discount cu Lisabona Card).De la Caselul Maurilor am pornit spre Quinta da Regaleira, o alta atractie importanta pe care nu trebuie sa o ratezi atunci cand vizitezi Sintra. Aceasta cladire extravaganta in stil gotic din secolul 19 este inconjurata de una dintre cele mai elaborate gradini din Sintra. Este o adevarata bucurie sa explorezi gradinile care sunt pline de fantani, grote, statui, pesteri si lacuri, conectate intre ele printr-o serie de alei pietruite si pasaje subterane. O poti vizita zilnic intre 10.00 si 20.00, iar pretul unui bilet este de 6 euro.Ultimul loc pe care l-am vizitat a fost Palatul National Sintra, situat chiar in centrul orasului si singurul palat regal care dateaza din Evul Mediu. Muzeul din interior cuprinde colectii de mobilier, pictura, ceramica si textile care dateaza din secolele XVI-XIX, majoritatea facand parte din colectia familiei regale. Palatul este deschis zilnic intre orele 9.30-19.00. Intrarea costa 8 euro si este gratuita pentru posesorii de Lisabona Card.Daca vrei sa faci turul orasului Sintra poti lua un Toy Train, iar daca vrei sa te relaxezi te poti plimba pe stradutele inguste, poti vizita magazinele de suveniruri sau poti servi masa la una din numeroasele terase de aici. Preturile sunt destul de mari in centru, dar merita! Privelistea este foarte frumoasa.
Daca nu esti foarte obosit sau petreci mai multe zile in Sintra, atunci iti recomand sa vizitezi si Palatul Monserrate. Am auzit ca este foarte frumos. Noi nu am reusit sa ajungem.

Vacanta placuta!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s